BLOGUL S-A MUTAT PE ADRESA CULUMEAINSPATE.RO



În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Cu lumea in spate

Cu lumea in spate

Thursday 20 December 2012

Top 10 cele mai frumoase călătorii

Am avut ocazia să colind puțin prin țară, dar și în Europa și am rămas cu un sentiment foarte plăcut după fiecare experiență. Fie ele tabere sau doar vizite, am profitat la maxim de fiecare moment, am belit ochii în stânga și-n dreapta, să nu cumva să ratez ceva, m-am implicat, am cunoscut oameni, m-am retras în colțișoare parcă rupte de lume pentru a mă bucura de tot ceea ce există în jurul meu. Cam așa arată listuța mea, și pentru că mi-e greu să le departajez după vreun criteriu, ordinea nu e semnificativă:


1. Două săptămâni pe Coasta de Azur, Nisa. Deși sunt iubitoare de munte, plaja din Nisa este înconjurată de dealuri. Orașul vechi este situat pe unul dintre aceste dealuri, iar panorama este chiar interesantă, pe o parte marea și plaja, iar pe cealaltă, orașul de pe înălțimi.

2.  Cu rafting-ul pe râuri, Slovacia. O experiență unică până în momentul de față, sper să nu rămână așa. Cu peripeții, adrenalină, natură, gașcă și echipă faină, am avut o săptămână plină. Mai multe despre ieșirea în Slovacia aici.

3. Week-end la schi, pe Vlădeasa.
Sunt relativ lipsită de experiență în de-ale schiatului, iar Vlădeasa e un delușor de munte. Perfect pentru a doua oară pe schiuri. Majoritatea brăduților ce mi-au ieșit în cale nu au avut prea mult de suferit.

4. Tabără de tip "Youth exchange" în Ungaria. Două săptămâni de activități indoor și outdoor, ecologizarea zonei, traininguri de dezvoltare personală și schimb cultural de experiență între tineri voluntari din mai multe țări din Europa de Est. Interesantă a fost provocarea de supraviețuire din ultimele 3 zile, despre care am să povestesc mai multe într-un articol viitor. 

5. Continuarea taberei din Ungaria, cu cea din Suedia. Încă 2 săptămâni de activități cu un grup mai restrâns dintre cei care au fost și în Ungaria. S-a pus accent pe relaxare, jocuri de echipă, concursuri, dat cu barca pe lac, vizită la parcul de distracții, am jucat pentru prima dată mini-golf, golf, bowling. Trai și viață!

6. Tabără de speologie, Bulgaria. Prezenți din 6 țări balcanice, 10 zile ne-am dat pe coardă, în jos, prin peșteri și avene, sau sărituri în gol, și în sus pe stânci, la cățărat. Povestea detaliată aici.

7. O lună rătăcind prin Spania. În vizită la tatăl meu, care pe vremea aceea muncea în zona Valencia, am trăit și eu puțin din experiența spaniolă. Am prins 2 zile din vestitele Fieste ale orașului, când tot ce înseamnă muncă este anulat, nu e nimic deschis nici ca să-ți cumperi o pâine. În schimb, toată lumea scoate mese în stradă și petrece. Interesantă perspectivă :)

8. Banchetul în Grecia. Ne-am hotărât noi în clasa a XII-a să facem ceva special de banchet, așa că ne-am luat și am plecat în Grecia. Excursia noastră a completat un pachet frumos de amintiri din liceu, chiar dacă tentativa de a face baie în Mediterană în luna martie mi-a schimbat în albastru culoarea pielii.

9. O vizită scurtă în Paris. Chiar dacă am stat doar 3 zile, am încercat să văd ce-i mai important. Am început, normal, cu turnul Eiffel, "marea grămadă de fier" :) cum zicea un prieten. Am mers pe malul Senei până la Notre-Dame, am văzut vestitul pod cu lacăte (acum e și al meu pe-acolo), Moulin-Rouge (doar de afară) și panorama din vârful Catedralei Sacre-Coeur. În rest, am petrecut 7 ore în aeroport din cauza întârzierii avionului, atâta bunătate de timp pierdut!

10. Concursul Alpiniada din Cheile Turzii. Am petrecut mult timp în Cheile Turzii la cățărat, dar e un sentiment cu totul diferit atunci când ești într-un concurs. Parcă simți altfel fiecare traseu, mai ales că unele dintre cele mai grele și mai frumoase dintre ele le-am parcurs pentru prima dată cu această ocazie. Despre Cheile Turzii .

Ar mai fi multe de spus în legătură cu alte locuri superbe din România, dar ieșirile în străinătate parcă întotdeauna, indiferent dacă sunt experiențe bune sau mai puțin bune, au ceva în plus, sunt amintiri care trăiesc mult mai mult. Tocmai din cauza diferenței de cultură, oameni, stil.


2 comments: