BLOGUL S-A MUTAT PE ADRESA CULUMEAINSPATE.RO



În viață e ca și în natură: o mulțime de elemente, dar dacă știi să le potrivești, vei avea întotdeauna un tablou de excepție.

Cu lumea in spate

Cu lumea in spate

Friday 21 December 2012

Tăiatul porcului, tradiția românului


La fel ca mulți dintre noi, și eu am bunici la țară. Și spunând asta, în mintea mea deja se selectează toată literatura copilăriei mele, cu dealuri înverzite sau uliți acoperite de zăpadă. Astăzi, chiar dacă retrăiesc aproximativ aceleași experiențe atunci când merg la sat, nu le mai simt cu aceeași intensitate. Odată vreme așteptam sărbătorile cu mare nerăbdare, cu tradițiile, cu colindele, cu pregătirile și masa de Crăciun, cu zăpadă și săniuș. Acum, parcă toate s-au schimbat,
mi se par a fi de formă, și nu de profunzime. Sărbătorile parcă sunt doar un moment de agitație, când timpul nu e suficient pentru toată curățenia, mâncarea, pregătirile și uităm a fi în primul rând bucuroși împreună, ca familie.


Dar să intrăm în discuția despre patrupedul nostru cu un destin nefericit. Anul acesta, după o pauză de câțiva ani, am fost din nou la tăierea porcului. De obicei stau închisă în casă până în momentul în care animalul nu mai mișcă. Nu pentru că aș avea idei anti-sacrificiu, chiar mai mult, sunt o carnivoră înrăită, doar că mi-e greu să privesc orice ființă vie în momentul în care se zbate între viață și moarte. Din fericire, anul acesta am ajuns la sat când deja se pârleau animăluțele nemișcătoare. Ne-am schimbat de scandal și am trecut la treabă.


În prima parte a zilei, se face o selectare voluntară pe bază de gen în funcție de activități: bărbații cu tranșarea, iar femeile cu pregătirea ingredientelor. Uica' Lae este măcelarul profesionist și împreună cu ceilalți bărbați din familie, se face selecția cărnurilor. Pe frigul de afară, normal că nu lipsește licoarea fermecată, ce încălzește trup și minte, țuica fiartă. Pe fiecare oră ce trecea, ei tot mai îmbujorați și mai veseli. 

Când sunt scoase mațele din porc, doar atunci când sunt calde, ele trebuie curățate. Sincer, nu m-am oferit niciodată să ajut la treaba asta, până și stomacul meu are o limită. Și nu din cauza a ceea ce văd, ci mai degrabă a ceea ce miros. Totuși am fost rugată să transport, în mână, ca să stea într-o anumită poziție, grăsimea desfăcută de pe mațe. După ce m-am strâmbat toată câteva clipe, am strâns din nas și din dinți și am dus misiunea la bun sfârșit.

Salvatorul zilei a fost Geo, un alt unchi de-al meu. A adus în ajutor mașina minune de măcinat carne. Metoda clasică este la manivelă, și dureaaaazăăă. Dar minunea, arătând ca una clasică, avea un plus important, era legată la un motor, și uite așa se învârtea ea singurică pe bază de curent. Singura muncă era să introduci carnea în mașină, așa că am terminat de măcinat toată carnea în 10 min, chiar înainte de prânz. 

Prânzul, chiar dacă teoretic este post, este făcut din carnea proaspătă friptă cu o mămăliguță bună lângă ea. (tata, veterinar de meserie, merge întotdeauna cu carnea la analize înainte să mâncăm, deși nu au fost niciodată probleme). Prânzul de la tăiatul porcului întotdeauna strânge cei mai mulți membri ai familiei, în afară de praznicul anual de Sf. Ion (masă organizată de familie, cu aproximativ 20 de invitați, cu ocazia sărbătoririi numelui bunicului, străbunicului și a altor generații mai vechi de "Ioni"). Este totuși un moment plăcut să vezi din când în când atâta lume la masă, unde inevitabil se râde și se spun glume.

Vine și momentul mult așteptat, cârnații. Această sarcină mirifică îmi revine, prin tradiție, atunci când sunt prezentă. Împreună cu tata, avem de făcut 3 feluri de cârnați: cârnații clasici, sângereții și cartaboșii. Pentru că mațele au fost curățate bine, aici nu mai am probleme de stomac. Mațul gros totuși încă îmi inspiră neîncredere, iar nasul meu mai are impulsuri de strâmbături. După ce umplem vreo 3 oale cu cârnați, cartaboșii îi ducem la fiert, iar restul la coșul cu fum pentru a sta la uscat în perioada următoare.

Seara a trebuit să plecăm, așa că bunica a făcut pachetele pentru fiecare în parte. După ce noi, ăștia de la oraș, ne-am luat ce am considerat de cuviință, m-am uitat cât a mai rămas bunicilor-aproape nimic. Și cumva ei reușesc să aibă carne tot anul, mai un vițel, mai un miel, și parcă viața poate fi foarte productivă la țară. Și deși ei muncesc cel mai mult cu pământul și animalele, satisfacția lor este să avem noi ce ne trebuie. Toată stima și aprecierea pentru ei, pentru că au făcut și încă fac, pentru că au și duc o gospodărie frumușică în spate. Cu  toate astea, divergențele între generații apar la alte capitole, dar poate voi detalia cu altă ocazie.

Până atunci,
Feel free to dream!




No comments:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Post a Comment