Țigara electronică pentru 2013

În această perioadă de început de an, multe persoane își exprimă dorințele și target-urile pentru anul ce urmează. Ele sunt împărtășite fie pe profilele de pe rețelele sociale, fie pe bloguri sau prietenilor. Am să povestesc și eu puțin despre cele pe care le consider mai importante, dar voi insista asupra uneia dintre ele. 

• În primul rând există o mare dorință de a avea o mai mare grijă de siluetă, atât în ceea ce privește alimentația cât și sportul și activitățile fizice zilnice. Nici nu mă miră că e o dorință de top având în vedere că sărbătorile de iarnă vin întotdeauna cu mese îmbelșugate. Din păcate nu a fost cazul la mine, având în vedere că eram răcită cobză și am mâncat doar supă :).  

• Un alt aspect important de început de an este starea proprie. Oamenii vor să fie mai optimiști,

Doctorii, bolile și mămicile

Nu-mi plac doctorii de nici o culoare. Nu înțelegeți greșit, nu am nimic cu persoana lor, doar că urăsc să-i vizitez în timpul lor de serviciu. Până la urmă cui îi place, doar că se întâmplă să fii nevoit, și-atunci doctorul ar trebui să-ți facă viața mai ușoară, să fie deschis, să-ți explice problema pe înțelesul tău, să-ți ofere cât mai mult confort vis-a-vis de situația ta. Din punctul meu de vedere, mult prea rar se întâmplă așa.

Am și eu ceva experiență cu spitalele, am fost operată prin clasa a 8-a, și mi-am scos un nev traumatizat (ce haios sună) nu cu mult timp în urmă.

Cu gheața sub picioare, la patinoar

Îmi amintesc de puținele dăți când am fost la patinoar pe parcursul timpului. Și pentru că a trecut ceva vreme de la ultima ieșeală, așa, de anul nou, am decis să fac o vizită. Singurul patinoar deschis în data de 02.01.2013 a fost cel de la Mall. Așa că ne pornim pe la ora 5 jumate spre casa de bilete. Când am ajuns, ne-am speriat de coada kilometrică, plus că mai era lume prin preajmă care stătea în cumpene dacă are rost să mai aștepte sau o să revină cu altă ocazie. Nici noi nu ne-am hotărât pe loc, așa că am intrat în Mall să ne holbăm puțin ochii prin vitrine.

După vreo jumătate de oră revenim la casa de bilete.

Aventură la schi la Muntele Mic

Început de an, bateriile încărcate, doza de optimism și energie prezente, planuri, calcule, listuțe, aspirații - checked. Și pentru că tot e vremea de zăpadă și pârtii, și pentru că îmi doresc așa mult să nu pierd momentul iarna asta, mă auto impulsionez cu amintiri despre o altă iarnă cu schi, cândva în trecut.

Vineri seara, eu încă la muncă. Afară începuse să ningă ca-n povești și m-a prins un dor de munte cu zăpadă, de un schi, o căzătură zdravănă, un îngeraș în zăpada de 1m. Mă gândesc repede pe cine pot să sun, cine ar mai veni, mă gândesc la puținii bănuți din portofel și de la cine pot lua împrumut o pereche de clăpari (schiuri aveam deja). Încep să gândesc cu voce tare,

Cu ieșitul în oraș și viața de noapte

Am uitat să ies în oraș, să mă îmbăt până la refuz, să agăț ceva sau să mă las agățată, parcă a trecut ceva timp. Era un adevărat stil de viață la un moment dat. Mi-e dor să fiu studentă, și prea tânără ca să-mi pese de ceva. Sincer, nu vreau să ajung să-mi lipesc fundul de o canapea și să stau închisă în casă în timpul meu liber. Și totuși într-o sâmbătă seara eu mai caut vreun film la care să mă uit, asta după ce am văzut deja 2...

De ce deschid subiectul distracție e pentru că, nu de mult, am ieșit și eu în oraș. Mi s-a părut puțin ciudat, chiar dacă am lucrat într-un pub, și chefurile îmi sunt totuși familiare. Bine, a trecut doar jumătate de an de atunci, dar parcă meseria de petrecăreț necesită multă practică și neapărat e nevoie să fii consecvent. Pentru că mi-am întâlnit prietenele dragi (greu reușim să ne sincronizăm în același oraș) am propus o ieșeală ca pe vremuri. Și ne-am trezit toate cu aceeași problemă : "Ce facem oare cu puștanii care tocmai ne-au cumpărat din senin un rând de băuturi?" Soluția : le bem :) și încercăm să evităm cât mai frumos fețele care nu ne plac.

Tăiatul porcului, tradiția românului

La fel ca mulți dintre noi, și eu am bunici la țară. Și spunând asta, în mintea mea deja se selectează toată literatura copilăriei mele, cu dealuri înverzite sau uliți acoperite de zăpadă. Astăzi, chiar dacă retrăiesc aproximativ aceleași experiențe atunci când merg la sat, nu le mai simt cu aceeași intensitate. Odată vreme așteptam sărbătorile cu mare nerăbdare, cu tradițiile, cu colindele, cu pregătirile și masa de Crăciun, cu zăpadă și săniuș. Acum, parcă toate s-au schimbat,

Top 10 cele mai frumoase călătorii

Am avut ocazia să colind puțin prin țară, dar și în Europa și am rămas cu un sentiment foarte plăcut după fiecare experiență. Fie ele tabere sau doar vizite, am profitat la maxim de fiecare moment, am belit ochii în stânga și-n dreapta, să nu cumva să ratez ceva, m-am implicat, am cunoscut oameni, m-am retras în colțișoare parcă rupte de lume pentru a mă bucura de tot ceea ce există în jurul meu. Cam așa arată listuța mea, și pentru că mi-e greu să le departajez după vreun criteriu, ordinea nu e semnificativă:

1. Două săptămâni pe Coasta de Azur, Nisa. Deși sunt iubitoare de munte, plaja din Nisa este înconjurată de dealuri. Orașul vechi este situat pe unul dintre aceste dealuri, iar panorama este chiar interesantă, pe o parte marea și plaja, iar pe cealaltă, orașul de pe înălțimi.

2.  Cu rafting-ul pe râuri, Slovacia. O experiență unică până în momentul de față, sper să nu rămână așa. Cu peripeții, adrenalină, natură, gașcă și echipă faină, am avut o săptămână plină. Mai multe despre ieșirea în Slovacia aici.

3. Week-end la schi, pe Vlădeasa.

Rafting pe râul Bela, Slovacia

Pentru că tot am început să scriu despre ieșirile mele prin lume, cu lume, voi continua cu lista experiențelor mele până le voi epuiza pe toate. Între timp însă, am să mă asigur că lista mea va fi reactualizată în permanență, sau cel puțin pot să visez că așa va fi. 

Cândva în primăvara anului 2008 plecam din Timișoara o gașcă de aproximativ 20 de persoane spre Slovacia. Scopul? : să ne dăm în bărci! Rafting baby. Era o experiență nouă pentru mine și ardeam de nerăbdare să văd cum e cu vâsla în mînă și cu cascadele sub tine. Eu aveam deja experiențe în sporturi extreme, dar de data asta a fost special, fiind prima și singura ieșire de genu' împreună cu soră-mea. Mama ne-a făcut puțin diferite pe noi două, ea familista și eu rătăcitoarea, așa că săptămâna la rafting ne-a sincronizat trăirile, sau mă rog, pe ale ei cu ale mele :) (quite touching).

Expediția Pohoda este organizată anual de către Equilibrium Team (http://equilibriumteam.ro/blog/), ei ne oferă tot echipamentul de care avem nevoie, instructajul, porția de adrenalină, îndrumare și coordonare, voie bună și bineînțeles siguranță.

Cheile Turzii, micul paradis pentru alpiniști

Cheile Turzii, minunatul loc unde am cățărat timp de aproape 3 ani în majoritatea weekend-urilor, oferă iubitorilor acestui sport aproximativ 350 de trasee de alpinism și escaladă. Mai mult decât atât, priveliștile sunt superbe, pereții ajung la lungimi de până la 260 m, iar când ajungi în vârful lor, e o adevărată încântare a ochiului și sufletului.

Tehnicile practicării alpinismului și a echipamentelor necesare s-au dezvoltat considerabil în ultimii 10 ani. Eu chiar am înclinația să zic că nu mai poate fi considerat un sport extrem, cel puțin nu mai mult decât traversarea pe trecerea de pietoni. Cu echipamentul necesar și un partener de încredere, alpinismul e un sport ca un oricare altul. Accidente desigur că se pot întâmpla, dar ele sunt minimalizate de folosirea adecvată a echipamentelor de protecție. 

Cheile Turzii este locul de întâlnire al unora dintre cei mai mari alpiniști din țară și nu numai.

Un talent mai puțin cunoscut

Un singur om, o chitară, mult talent și originalitate. Tipul parcă are o întreagă formație în spate, și totuși e un singur om. Mi l-a recomandat un prieten ca și exemplu de cântat la chitară, și nu mai știam cum să-l înjur...mda, am observat că în momentul în care ești uimit de ce poate să facă cineva, chiar dacă este admirație ceea ce simți față de acel om, îți vine să-l lauzi puțin cam așa : "Du-te dracu, nu ești normal! Să mori tu! Nuuu cred, cât de idiot poți să fii!" și lista continuă.

Acest Jon Gomm a început să cânte la ukulele la vârsta de 2 ani. Ca o paranteză, sincer, am aflat ce înseamnă ukulele, un cuvânt ce mi se pare prea haios de pronunțat, acum câteva zile. Mă sună soră-mea să-mi spună mega încântată că i-a cumpărat de Moș Nicolae la Radu, băiețelul ei de 2 ani, ukulele. Răspunsul meu: "Uku-ce? Și cu ce se mănâncă?".