Am mai vorbit despre cai, și am să mai vorbesc, pentru că asta e: ÎMI PLAC! Am încălecat până zilele trecute o singură dată în șa, și în rest, la liber pe dealurile satului de la bunici. E frumos să călărești la liber pentru acele senzații tari de ”getting wild”, dar în același timp mai ai parte și de altfel de senzații, mai puțin plăcute, și anume răni pe partea din dos. Așa că recomand a se folosi de cele mai multe ori un cal cu șa.
De mărțișor am primit un cadou mai mult decât frumos: o vizită la Centrul de agrement și echitație Herneacova. Împrejurimile sunt superbe, cu dealuri împădurite și multă liniște. Îmi și imaginez ce frumos poate să fie locul odată ce vine primăvara, cu flori și miros de iarbă proaspătă. Și mai mult decât atât, dacă ai experiență cu caii, ai posibilitatea să ieși cu ei pe traseele din împrejurimile centrului, la o plimbare prin natură.
Ca să ajung la locul de manej, am intrat prima dată în hala unde se află boxele cailor. Pentru fiecare cal erau menționate rasa, numele calului, vârsta și de unde este originar. Ce să spun, care de care mai frumoși! Dar cel mai mult am fost impresionată de rasa frizienilor. Două ”gagici” focoase au fost legate la căruță, și am avut ocazia să le observ mersul țanțoș și postura impunătoare. Iar într-o boxă îl zăresc și pe domnul armăsar frizian, înalt, suplu, de un negru strălucitor, cu o coamă frumos aranjată și cu privirea ațintită la cele două ”ele” de la căruță. Ce să-i faci, armăsarii tot armăsari rămân! :)
Caii sunt foarte bine îngrijiți și tratați. Am avut norocul să fiu singura clientă la ora la care am fost eu, așa că mai mult, sau mai bine zis tot spațiul era doar al meu. Mi-au dat-o ca parteneră în plimbarea mea pe Tamisa, o iapă frumoasă de 8 ani care cică e cam vitezomană. Dar i-au pus niște dârlogi care să o mai liniștească în mers, că dacă o lua cu mine la goană, cred că se speriau și păsărelele din pădure de țipetele mele...eh, exagerez și eu puțin, dar clar nu-mi doream să se întâmple lucrul ăsta. M-au întrebat dacă am mai încălecat, le-am spus că doar de câteva ori și cam de multă vreme.
Am ajuns în manej, m-am urcat pe cal și în prima fază îl conducea o tipă de căpăstru. Apoi a venit Irina, o altă fată drăguță, călare pe o altă iapă, iar eu trebuia doar să mă țin după ele. Deci eu eram cea care deținea controlul total asupra calului, sau mă rog, așa mi-a plăcut să cred. E un sentiment ciudat, dar în același timp foarte plăcut, pentru că animalul răspunde la comenzi, la fel ca la motor de exemplu, sau la mașină, diferența e că o face doar când vrea el. Și fiecare cal are personalitatea lui, la fel ca și cei care îl încalecă, tot farmecul e să se poată forma o legătură între cele două personalități.
Îmi povestea tata despre Neon, un cal frumos care de fiecare dată când ieșea din manej, la vreo distanță de minim 5 km, trântea călărețul și fugea înapoi la boxa lui. Ăsta era el, asta făcea întotdeauna, trebuia doar să-i cunoști năravul și să te asiguri că ai cu ce te întoarce în momentul în care ești lăsat baltă în vârful dealului. Sau puteai să te întorci călare dacă îl impresionai atât de mult încât să nu te trântească. Era oricum un cal greu de impresionat :)
Nu mi-e frică pe cal, poate am emoții pentru că sunt acolo sus, pe spatele lui, sau pentru că mă gândesc să nu-l stresez prea tare. Dar mi se pare atât de frumos să ai ca bun prieten un cal, pe care poate să-l crești de mic, să vă cunoașteți unul pe celălalt și să vă bucurați de multele plimbări împreună.
Am să revin cu drag și încredere la un centru de echitație, pentru că mi-aș dori mult să pot ajunge să fiu relaxată pe cal, să pot crea acea legătură cu animalul care mă cară în spate și care îmi oferă încrederea lui. Vreau să ajung să merg la trap fără să sar ca o minge necontrolată, sau să pot să merg la galop pe dealuri. Și iar am să mă repet, dar simt nevoia să o fac: Ei, caii, sunt niște animale care merită toată adorația noastră!
No comments:
Post a Comment